Primăria Timișoara transmite că intersecția dintre bulevardul Take Ionescu și Strada Dimitrie Gusti se va închide vineri, 4 august, de la ora 18. Restricțiile vor dura până sâmbătă dimineață, la ora 9.
Printr-un e-mai trimis cu șase ore înaintea implementării restricțiilor, Primăria Timișoara anunță că circulația se va închide la intersecția dintre bulevardul Take Ionescu și strada Dimitrie Gusti, în perioada 4 august, ora 18 – 5 august, ora 9. Închiderea completă a acestei intersecții este necesară pentru realizarea lucrărilor din cadrul proiectului „CL12 – Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara Nord – lot 2”.
„Fiind vorba de o zonă cu trafic intens, închiderea intersecției este singura modalitate de a asigura condițiile necesare pentru desfășurarea lucrărilor. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat conducătorilor auto și recomandăm pe cât posibil evitarea zonei de lucrări”, a transmis Primăria Timișoara.

