Urmează două săptămâni cu temperaturi oscilante în Banat. Conform ultimei prognoze ale meteorologilor, în perioada 24 iulie – 6 august, vor fi zile în care maxima se va situa și la 38 de grade Celsius, dar și la doar 24 de grade Celsius.
În primele două zile ale intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 35-38 de grade, apoi se va răci accentuat. În 27 iulie se va ajunge la valori în jurul a 24 de grade. După această zi relativ răcoroasă, tendința va fi de încălzire. Astfel, prima săptămână se va încheia cu maxime termice în general de 30-31 de grade.
Pentru a doua săptămână sunt estimate variații în regimul diurn al temperaturilor. După o scădere până la valori de 28-29 de grade la început, se va reveni la o medie de 32 de grade, după data de 4 august.
Media minimelor termice va fi de 19-20 de grade în primele două nopți, apoi va scădea semnificativ. Vor fi până spre 12 grade în dimineața zilei de 28 iulie, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori în jurul a 16 grade.
În 25 și 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomene asociate instabilității atmosferice
– rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină. Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.
Citește și:

