Locuitorii din Sânnicolau Mare vor avea parte de o nouă ediție a „Festivalului Verii”, în acest weekend. Evenimentul se va desfășura sâmbătă și duminică, iar în fața locuitorilor din cel mai vestic oraș al țării vor urca mai mulți artiști.
Cei din Sânnicolau Mare, și nu numai, sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână să participe la „Festivalul Verii”. Punctul central al evenimentului va fi Teatrul de Vară din Sânnicolau Mare, aflat în curtea Castelului Nako.
În seara de sâmbătă, 8 iulie, vor concerta Andrei Bănuță, Johny Romano, Lino Golden și Raluka. Iar duminică, 9 iulie, în fața spectatorilor vor fi artiști precum Geta Anghiuș, Nelu Blidaru și Matilda Pascal Cojocărița.
Intrarea la „Festivalul Verii” din Sânnicolau Mare este gratuită în ambele seri. Evenimentul organizat de Primăria Sânnicolau Mare este finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul „TimCultura 2023”.

