O femeie a încercat să se sinucidă, miercuri după-amiază, la Timișoara. S-a aruncat în gol de la etajul 10 al unui bloc. A scăpat cu viață și a fost transportată de urgență la spital.
Incidentul a avut loc în Calea Șagului din Timișoara. O femeie în vârstă de 53 de ani s-a aruncat în gol de la etajul 10 al unui bloc. Conform unor informații, ar fi lăsat în urmă și un bilet de adio.
„La data de 7 mai 2023, în jurul orei 11:52, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe acoperișul de la intrarea în scara unui bloc, situat pe Calea Șagului din municipiul Timișoara, s-ar afla o femeie căzută. Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, din primele informații rezultând faptul că o femeie în vârstă de 53 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 10 al blocului”, transmite IPJ Timiș.
Însă femeia a scăpat cu viață. A căzut pe acoperișul de la intrarea în scara blocului. La fața locului au intervenit pompieri, medici, dar și polițiști.
S-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

