A fost razie în minivacanța de Rusalii, atât în Deta, cât și la Ciacova. Polițiștii au aplicat peste 230 de amenzi în valoare totală de peste 17.000 de euro. Cela mai multe le-au primit cei care nu au respectat viteza legală în trafic. Nu au lipsit șoferii prinși beți la volan.
„În perioada 01 – 05.06.2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Deta, Poliției Orașului Gătaia și Poliției Orașului Ciacova au desfășurat acțiuni comune de tip «BLITZ» în zonele de competență, atât pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză/depășire, precum și pentru combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan”, transmite IPJ Timiș.
Au fost legitimate 614 persoane și controlate 538 de autovehicule. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 238 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 86.720 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G. 195/2002.
Dintre acestea, 169 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, iar alte 19 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță. Au fost 47 de sancțiuni pentru alte abateri. De asemenea, doi bicicliști și un pieton au fost sancționați
Nu mai puțin de 15 șoferi au rămas fără permisele de conducere. Dintre ei, nouă pentru că nu au respectat viteza legală, doi pentru că au depășit neregulamentar. Nu au lipsit șoferii beți la volan
Două cazuri au fost constatate în localitățile Șipet și Liebling. Șoferii aveau alcoolemii de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat și 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Iar luni seară, în jurul orei 19.45, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost depistat pe DJ 689, în localitatea Criciova. Avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele celor trei au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Foto: arhivă

