Doi tineri au fost prinși drogați pe șoselele din Timiș, în minivacanța de Paște. Ambii au fost depistați de polițiști în Timișoara.
Polițiștii rutieri din Timiș se aflau pe strada Oituz din Timișoara, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar în jurul orei 4.50 au tras pe dreapta un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani. Rezultatul drugtestului a indicat o valoare pozitivă la metamfetamină.
Celălalt caz a fost depistat seara trecută, în jurul orei 22.10. La volan se afla un tânăr în vârstă de 25 de ani, tras pe dreapta pe Calea Chișodei din Timișoara, iar polițiștii l-au depistat pozitiv la amfetamină.
În ambele cazuri, cei doi au rămas fără permisele de conducere. S-au ales cu dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Foto: arhivă