După două victorii consecutive, Politehnica Timișoara pierde pe teren propriu meciul cu Șelimbăr. Pe o vreme mohorâtă, în Vinerea Mare, pe stadionul „Știința”, alb-violeții au cedat la limită, scor 0-1, în fața celor de la CSC Șelimbăr.
Sunt speranțe tot mai mici când vine vorba despre salvarea de la retrogradare la Politehnica Timișoara. Echipa-fanion a Banatului a pierdut, astăzi, pe teren propriu, partida cu CSC 1599 Șelimbăr, cu scorul de 0-1. Singurul gol al partidei a fost reușit de Crișan, după 17 minute de la fluierul de start al jocului care s-a disputat pe stadionul „Știința”, în apropierea Facultății de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara.
Bănățenii au contat prea puțin în atac și, astfel, nu au găsit drumul spre gol. A fost un meci cu cinci minute de prelungire, în care, până la final, s-au arătat șapte cartonașe galbene.
După această înfrângere, Politehnica Timișoara rămâne ultima în grupa de play-out din Liga a II-a. Are 19 puncte, trei mai puține decât Metaloglobus București. Echipa de pe Bega mai are doar două meciuri de disputat, spre deosebire de Minaur și „Metalo”, cărora le-au rămas trei partide de jucat.
Există o singură variantă pentru ca Politehnica Timișoara să se salveze de la retrogradare. Victorie în etapa următoare, la CSM Slatina, apoi succes cu Metaloglobus București. Chiar și așa, „alb-violeții” trebuie să spere ca celelalte contracandidate să se încurce.
Politehnica Timișoara – CSC Șelimbăr 0-1 (0-1) ( / – ’17, Crișan)
Politehnica Timișoara: Murariu – D. Radu, Vlaicu, Porumb, Taub, Oanea – Târșă, Tudor Călin – Marincu, Gavra (c.), Bîrnoi. Antrenor: Paul Codrea
CSC Șelimbăr: Mitrovic – Palmeș, R. Crișan (c.), Lumbu, Buzan, Luca, Mitrea, Monea, Cărăruș, Năstăsie, Voicu. Antrenor: Claudiu Niculescu.
Foto: Seba Tătaru / Facebook – Politehnica Timișoara

