Un bărbat care s-a urcat la volan după ce a luat cocaină a fost prins de polițiști, în weekend pe DN6, în Timiș.
Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost prins în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN6, între Timișoara și Remetea Mare.
„În data de 9 aprilie 2023, în jurul orei 02:10, polițiștii Serviciului Rutier Timiş au oprit pentru control, pe DN6 la kilometrul 551+900 de metri, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani. În urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat o valoare pozitivă la cocaină, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice”, au transmis polițiștii din Timiș.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

