Casa unei familii dintr-o comună din Timiș a fost salvată în urma intervenției pompierilor, miercuri seară. Un incendiu produs la coșul de fum putea duce la o tragedie.
Alerta a fost dată în această seară, în jurul orei 18.55, după ce coșul de fum al unei case din comuna Pesac a fost cuprins de flăcări. Primii care și-au făcut apariția la fața locului au fost pompierii voluntari de la SVSU Pesac, în timp ce de la Sânnicolau Mare se deplasa o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Pompierii au stins repede flăcările, astfel că a ars doar funinginea din interiorul coșului de fum. Nu au existat victime.
Cel mai probabil că incendiul a pornit din cauza faptului că nu era curățat coșul de fum.
Foto: arhivă

