Pompierii intervin, luni dimineață, în Făget și comuna Răchita, unde mai multe gospodării au fost inundate. Râul Bega s-a revărsat pe o lungime de aproximativ 100 de metri, iar elevii Școlii Gimnaziale Răchita au fost autoevacuați.
Zeci de pompieri, nu doar din Timiș, dar și din Arad și Hunedoara, intervin luni, după ce râul Bega s-a revărsat pe o distanță de aproximativ 100 de metri. Au fost inundate cinci gospodării din comuna Răchita și una din Făget, dar și drumul județean 609 Cladova – Dubești.
Comitetul local pentru Situații de Urgență a decis evacuarea a aproximativ 65 de școlari, preșcolari și cadre didactice de la Școala Gimnazială Răchita.
Pompierii încearcă să consolideze și să înalțe digul din zona localității Răchita.

