Mai multe ceasuri și bijuterii au fost furate dintr-o casă din Dudeștii Vechi. Hoțul a pătruns în interiorul locuinței în noaptea de duminică spre luni, apoi au plecat cu bunurile în valoare de aproximativ 3.000 de lei. Polițiștii l-au identificat pe infractor, fiind vorba de un bărbat din aceeași localitate.
O femeie în vârstă de 26 de ani din Dudeștii Vechi a apelat la ajutorul polițiștilor, după ce din casă i-au dispărut bunuri în valoare de aproximativ 3.000 de lei în noaptea de duminică spre luni. Sesizarea a fost făcută luni în jurul orei 14.15, după ce păgubita și-a dat seama că-i lipsesc mai multe ceasuri și bijuterii.
Oamenii legii au demarat cercetările și l-au prins pe hoț marți, 21 februarie. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, care a fost dus la sediul poliției pentru audieri, apoi reținut pentru 24 de ore. Este cercetat pentru infracțiunea de „furt calificat”
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Foto: arhivă

