A fost razie în traficul din Timișoara, luni, timp de mai multe ore. Zeci de pietoni au fost amendați, iar șoferii care nu au respectat legea în trafic nu au fost iertați. În total au fost aplicate amenzi în vaoare totală de peste 18.000 de lei.
„În data de 30.01.2023, în intervalele orare 09:00-12:00 și 15:00-20:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara și cei ai secțiilor urbane, împreună cu reprezentanți ai Direcției Poliției Locale Timișoara, au organizat o acțiune în sistem integrat, cu efective mărite, pe principalele artere din municipiul Timișoara, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonale”, transmite IPJ Timiș.
Au fost legitimate 204 persoane și controlate 68 de autovehicule.În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.400 de lei. Dintre acestea, 113 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, conform OUG 195/2002R, fiind sancționați 82 de pietoni.
Au fost reținute opt permise de conducere. Polițiștii au retras 2 certificate de înmatriculare și au constatat 1 infracțiune la regimul rutier (conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului).
Foto: arhivă

