Două femei au ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier, pe un drum din Timiș. Două autoturisme au fost avariate.
Vina pentru producerea accidentului o poartă un bărbat în vârstă de 67 de ani, care conducea un autoturism pe DN 68A, dinspre Lugoj, înspre localitatea Traian Vuia, iar la un moment dat a intrat în autoturismul care circula în fața sa.
„Un bărbat, în vârstă de 67 de ani, a condus un autoturism pe DN 68 A, dinspre municipiul Lugoj spre localitatea Traian Vuia din județul Timiș, iar la kilometrul 19+500 de metri a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat, în vârstă de 67 de ani”, transmite IPJ Timiș.
În urma impactului a rezultat rănirea a două femei, în vârstă de 44 de ani și 67 de ani, pasagere în primul autoturism. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.
Foto: arhivă

