O tânără și-a pierdut viața, duminică seară, pe autostrada A1, în Timiș, în urma unui accident rutier.
Accidentul s-a produs sâmbătă seară, în urul orei 23.15, pe sensul Margina – Timișoara, la kilometrul 438. În urma verificărilor s-a stabilit că o femeie de 25 de ani a condus un autoturism pe banda 1, dinspre Margina, înspre Timișoara, iar la un moment dat a intrat în colizune față-spate cu un ansamblu rutier condus de un bărbat de 42 de ani care se afla în mișcare pe banda 1 de ciculație. Femeia a murit în urma impactului. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.

