O femeie a ajuns în spatele gratiilor vineri, 14 octombrie. Furase, la sfârșitul lunii august, portofelul unui minor, în zona Gării de Nord din Timișoara. A fost prinsă după ce a efectuat mai multe plăți cu cardul. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Era 20 august 2022, atunci când polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați de un tânăr de 17 ani că, în zona Gării de Nord Timișoara, i-a fost furat portofelul din buzunar. Avea acte și un card bancar, cu care, ulterior, au fost făcute patru plăți în valoare totală de aproximativ 500 de lei.
S-a dovedit că o femeie îi furase portofelul. A fost prinsă vineri, 14 octombrie.
„În urma investigațiilor efectuate, la data de 14 octombrie a.c., polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au depistat în municipiu o femeie, în vârstă de 22 de ani, bănuită de comiterea faptei, aceasta fiind condusă la sediul secției de poliție pentru audieri”, transmite IPJ Timiș.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în arestul Poliției Timiș. Oamenii legii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a femeii și recuperării prejudiciului în totalitate.

