Accident rutier grav, joi seară, într-o intersecție din Lugoj. Un tânăr aflat pe motocicletă a fost rănit și a ajuns la spital.
Un tânăr motociclist în vârstă de 25 de ani a fost rănit și a ajuns la spital, joi seară, în urma unui accident care a avut loc într-o intersecție din Lugoj. Incidentul s-a produs din cauza unui bărbat în vârstă de 29 de ani care conducea un autoturism pe strada Avram Iancu, iar la intersecția cu strada 20 decembrie 1989, neacordând prioritate, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de tânărul de 25 de ani care, în urma impactului, a fost proiectat într-o altă mașină care circula pe sensul opus.
Motociclistul a fost grav rănit. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului.

