duminică, noiembrie 1, 2026
No menu items!
AcasăSPORTBogdan Andone nu mai este antrenorul Politehnicii Timișoara

Bogdan Andone nu mai este antrenorul Politehnicii Timișoara

După un început slab de sezon, Politehnica Timișoara a ajuns la un acord cu antrenorul Bogdan Andone pentru rezilierea contractului. Este a doua despărțire dintre cele două părți, Andone mai având un mandat pe banca echipei „alb-violete”.

La a doua plecare de la Politehnica Timișoara, Bogdan Andone a spus că decizia a luat-o din pricina schimbărilor din Consiliul de Administrație. I-a lăudat pe suporterii Politehnicii Timișoara, despre care spune că sunt „cei mai devotați din România”.

„Pe mine, la Poli m-au convins să vin în primul rând cei din Druckeria, cei mai devotaţi suporteri ai unei echipe din România. Unii care nu doar ca îşi declară dragostea pentru echipă, ci îşi cheltuie şi banii pentru ea. Şi pentru că aceşti oameni şi-au dat demisia din Consiliul de Administraţie, am decis ca în spirit de solidaritate cu ei să plec şi eu. Sper ca odată cu plecarea mea, se vor investi banii care au fost promişi în vară, când am venit eu la echipă. Ar fi păcat ca lupta dusă de cei din Druckeria în cei zece ani de la înfiiţarea acestui proiect frumos să fie în van.

Poate părea ciudat pentru cei care se uită doar la puncte, dar echipa începuse să joace. Iar adversarii din ultimele meciuri pot confirma asta. Dar pentru viitorul echipei, care are nevoie de bani, eu plec. Sper ca lucrurile să se schimbe urgent şi Poli să aibă rezultate. Este nevoie de preşedinte, este nevoie de o conducere profesionistă, iar jucătorii să simtă susţinerea clubului. Le urez baftă celor care vin la echipă!”, a declarat Bogdan Andone.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente