A furat un autoturism, l-a condus beat prin Timișoara deși nu avea permis de conducere și a făcut un accident rutier, în care a avariat mai multe mașini. Este povestea de weekend a unui tânăr de 25 de ani, care acum are probleme serioase cu legea, fiind acuzat de trei infracțiuni.
Foarte beat, un tânăr în vârstă de 25 de ani s-a urcat la volanul unui autoturism, sâmbătă seară, pe care l-a condus pe străzile din Timișoara fără să aibă permis de conducere. A pierdut controlul volanului în jurul orei 22.50, pe strada Aleea Săgeții și a avariat trei autoturisme parcate.
Polițiștii au intervenit la fața locului și au descoperit că autoturismul tocmai ce fusese furat de tânărul în vârstă de 25 de ani, care nua vea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A sustras mașina din parcarea unui bloc, întrucât a găsit cheia în contact. 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost valoarea rezultată în urma alcooltestului.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, „conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere” și „furt calificat”.

