Aproape 2 tone de șine de cale ferată, furate de hoți, au fost recuperate, miercuri, în urma unor acțiuni ale polițiștilor de la Transporturi. În total, au fost aplicate 230 de amenzi, în valoare totală de peste 53.000 de lei.
„La data de 14 septembrie a.c., polițiștii de la transporturi, împreună cu angajați feroviari, au desfășurat acțiuni pentru eliminarea riscurilor privind sustragerile de componente de la infrastructura feroviară, fiind controlate 126 de firme economice, având ca obiect de activitate colectarea de deșeuri de metale feroase și neferoase”, a transmis Poliția Română.
În Simeria, județul Hunedoara, unde este unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară, polițiștii hunedoreni au descins la un centru de colectare. Au constatat că firma a cumpărat 1.951 de kilograme de șină de cale ferată, furată din stația C.F. Simeria. Trei persoane care ar fi comis furtul au fost identificate și sunt urmărite penal pentru tăinuire și furt.
Tot în aceeași zi, polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime au depistate trei perrsoane care au furat fier vechi din vagoanele de marfă garate în triajul C.F. Au fost recuperate 280 de kilograme de fier vechi.
În urma activităților, au fost transmise șase informări, pentru a fi luate măsuri de prevenire a furturilor. Au fost efectuate 111 instruiri de personal feroviar și controlate 81 de firme de pază, care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare. Pe durata acțiunii, polițiștii au constatat opt infracțiuni (6 de natură judiciară și 2 de natură economică) și au aplicat 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 53.120 de lei.
În urma desfășurării acțiunii, au fost indisponibilizate și recuperate 2.231 de kilograme de metal feros, fiind cercetate 12 persoane, pentru comiterea de infracțiuni de furturi de la infrastructură.

