Un șofer de tir a fost prins beat la volan, miercuri dimineață, pe un drum din Timiș. În plus, ITP-ul autovehiculului încărcat cu fier era expirat. Conducătorul auto a refuzat să i se preleveze mostre biologice, alegându-se cu dosar penal.
Deși era doar 8 dimineață, miercuri, un șofer de tir în vârstă de 61 de ani reușise deja „performanța” de a se îmbăta. A fost tras pe dreapta de polițiști pe DN6, în Remetea Mare, care l-au simțit că duhnește a alcool. Oamenii legii l-au pus să sufle în aparatul etilotest, iar valoarea rezultată a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. A refuzat să meargă la spital pentru a i se prevala mostre biologice, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal pentru infracțiune comisă.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul avea I.T.P.-ul expirat, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare. Tirul pe care îl conducea era încărcat cu fier, motiv pentru care polițiștii rutieri atrag atenția asupra consecințelor în cazul producerii unui accident.
Foto: arhivă

