luni, octombrie 5, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEBicicliști și trotinetiști, amendați din nou la Timișoara. Sancțiuni de peste 25.000...

Bicicliști și trotinetiști, amendați din nou la Timișoara. Sancțiuni de peste 25.000 de lei

A fost razie pe străzile Timișoarei, miercuri, timp de mai multe ore. Polițiștii au aplicat peste 100 de amenzi, inclusiv bicicliștilor și trotinetiștilor. Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 25.000 de lei.

„În data de 06.07.2022, în intervalele orare 09-14 și 15-19, polițiștii Biroului Rutier Timișoara și cei ai secțiilor 1-5 urbane din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, împreună cu lucrători din cadrul Direcției Poliției Locale Timișoara au acționat în municipiul Timișoara, în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră, precum și pentru prevenirea și combaterea abaterilor săvârșite de către conducătorii de motociclete, biciclete, trotinete electrice și mopeduri”, transmite IPJ Timiș.

Au fost aplicate, în total, 111 amenzi în valoare de 25.032 de lei. Au fost sancționați 64 de bicicliști și patru persoane care conduceau trotinete electrice. Polițiștii au controlat 62 de autoturisme și au legitimat 155 de persoane, fiind efectuate 47 de testări cu aparatul etilotest și 8 testări cu aparatul DrugTest.

Șapte șoferi au rămas fără permise de conducere. Doi dintre ei pentru viteză excesivă, doi pentru că nu au acordat prioritate de trecere, unul pentru că a trecut pe roșu, iar un altul pentru că a condus băut.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente