Timișul cere peste 1 milion de euro de la Guvern pentru a acoperi pagubele pe care le-a produs furtuna ce s-a abătut asupra județului în urmă cu două săptămâni. Probleme au fost și astăzi, mai ales în partea de est a Timișului.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat, joi, valoarea estimate a pagubelor produse de furtuna de acum două săptămâni în localitățile Cenei, Nădrag, Uivar, Victor Vlad Delamarina, Sânpetru Mare, Peciu Nou, Lovrin şi Sânmihaiu Român. Este vorba de 5.087.479 de lei, sumă care va fi înaintată Guvernului pentru „alocarea resurselor financiare și despăgubirilor localităților”.
Probleme au fost și astăzi, mai multe localități din partea de est a județului fiind sub cod portocaliu de furtună. La Făget au fost mai multe inundații, iar pompierii au intervenit pentru a scoate apa din gospodăriile localnicilor.
„Ca urmare a furtunilor de astăzi, echipele noastre vor fi din nou în teren, pentru o nouă investigaţie. Asigur comunităţile locale că suntem alături de ele şi că ne vom mişca cât putem de repede”, a transmis prefectul Mihai Ritivoiu.
Citește și:

