Câinii au făcut ravagii în gospodăria unei familii din localitatea timișeană Periam. Peste 20 de păsări au fost omorâte de patrupedele care, nestingherite, au dat năvală în curtea oamenilor. Polițiștii fac verificări.
Peste 20 de păsări au fost ucise într-o gospodărie din Periam. Principalii „suspecți” sunt mai mulți câini vagabonzi. Imaginile postate pe internet de cel păgubit sunt grăitoare. Nu este primul astfel de caz întâlnit în Periam.
„E teroare pe strada asta cu câini și nu numai acolo. Mi-e frică să-mi las copilul de 3 ani la stadă pentru că vin acești câini ai nimănui…”, a scris o localnică pe internet.
„Noi am pățit la fel săptămâna trecută. Am depus o declarație la poliție și filmările și așteptăm să se rezolve cumva”, a fost reacția unui bărbat din Periam.
Polițiștii transmit că au luat legătura cu proprietarul păsărilor. Se fac verificări.

