sâmbătă, octombrie 10, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEDeținutul care a evadat ieri, prins pe un câmp, în Timiș

Deținutul care a evadat ieri, prins pe un câmp, în Timiș

Deținutut încarcerat la Penitenciarul Timișoara, care a evadat ieri dintr-un punct de lucru de la Buziaș, a fost prins joi dimineață. Gheorghe Mois se afla pe un câmp din apropierea localității Oloșag, atunci când a fost capturat de oamenii legii.

Gheorghe Moiș, în vârstă de 30 de ani, se afla în detenție la Penitenciarul Timișoara, unde era condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare pentru că a condus autoturismul sub influența substanțelor interzise. Își executa pedeapsa în regim semideschis, iar ieri, când se afla la Secția Exterioară a Penitenciarului Timișoara, la Buziaș, s-a făcut nevăzut.

Polițiștii au făcut filtre pe drumurile din Timiș și au pornit căutările cu drone și câini. I-au dat de urmă joi dimineață în jurul orei 9. Se afla pe un câmp din zona localității Oloșag, aflată nu departe de Lugoj. Căutările oamenilor legii au durat aproximativ o zi până să-i dea de urmă.

„Pentru deținut se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere că fapta săvârșită este asimilată evadării, reiterăm că aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”, informează Penitenciarul Timișoara.

Citește și:

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente