Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere scoate la licitație proiectarea drumului Lugoj – Filiași. Împărțirea a fost făcută în patru loturi.
CNAIR a trimis la ANAP luni, 11 aprilie, documentațiile de atribuire pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare construcției drumului de mare viteză Filiași – Lugoj.
Sunt patru loturi:
- Drum de mare viteză Filiași – Drobeta Turnu Severin (70 de kilometri)
- Drum de mare viteză Drobeta Turnu Severin – Domașnea (65 de kilometri)
- Drum de mare viteză Domașnea – Caransebeș (45 de kilometri)
- Drum de mare viteză Caransebeș – Lugoj (50 de kilometri)
Agenția Națională pentru Achiziții Publice are la dispoziție maximum 10 zile, conform legii, pentru a finaliza verificarea documentelor. După validarea documentației, CNAIR va putea lansa licitațiile propriu-zise ale contractelor pentru proiectarea celor patru studii de fezabilitate.

