Florin Cîțu și-a dat demisia, sâmbătă, din funcția de președinte PNL. Totuși, acesta a spus că nu va renunța la funcția de președinte al Senatului.
Florin Cîțu, instalat în urmă cu șase luni în fruntea liberalilor, și-a anunțat astăzi demisia, nemaifiind dorit de marea majoritate a filialelor partidului. În locul său va fi instalat premierul Nicolae Ciucă. Totuși, Cîțu a spus că nu va demisiona și din funcția de președinte al Senatului.
„Este clar pentru mine că această coaliție cu PSD a fost greu de digerat, nu a fost un lucru natural. Tot ceea ce am făcut în această funcție, de când am preluat funcția de ministru al Finanțelor, premier și această funcție de președinte PNL, am luat decizii pentru binele României. Am spus că sunt măsuri, și dacă eram ascultat astăzi nu aveam aceste probleme, dar sunt măsuri care vor avea efect de bumerang, știm foarte bine că așa se întâmplă. Am corectat, când am preluat guvernarea României în 2019, probleme care s-au acumulat între 2017 și 2019. Din păcate, văd iarăși același ritm”, a declarat Florin Cîțu în fața sediului PNL, citat de digi24.ro.
Acesta spune că dacă nu era coaliția guvernamentală cu PSD, ar fi continuat în funcția de lider al PNL.
„Toți colegii am pornit la drum cu aceleași obiective. Se pare că eu am rămas fidel principiilor liberale”, a afirmat Cîțu.
Citește și:

