vineri, noiembrie 6, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEÎncepe și recensământul de circulație rutieră. Anunțul DRDP Timișoara

Începe și recensământul de circulație rutieră. Anunțul DRDP Timișoara

În luna aprilie va începe recensământul de circulație rutieră. Se va desfășura pe autostrăzile din județele Alba, Arad, Hunedoara și Timiș, dar și pe o parte a drumurilor naționale din Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

„Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă participanţii la trafic că, în luna aprilie 2022, va avea loc recensământul de circulaţie rutieră pe autostrăzile de pe raza judeţelor: Alba, Arad, Hunedoara şi Timiş, precum şi pe o parte din drumurile naţionale de pe raza judeţelor: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, în următoarele date:

04 aprilie 2022  în intervalele orare 8:00 – 12:00 şi 14:00 – 18:00;

12 aprilie 2022  în intervalele orare 8:00 – 12:00 şi 14:00 – 18:00”, este mesajul celor de la DRDP Timișoara.

Posturile în care se desfăşoară recensământul de circulaţie rutieră vor fi semnalizate printr-un jalon aşezat pe partea dreaptă a drumului pe care se va monta o plăcuţă cu numărul postului. Amplasarea posturilor se va face în afara platformei drumului, neafectând traficul rutier. Recensământul de circulație se desfășoară o dată la cinci ani pentru a se afla „încărcarea drumului”. Ultima data a fost realizat în 2015, iar din pricina pandemiei de coronavirus se va desfășura, de această dată, în 2022.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente