[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width=”1/1″][cmsmasters_text]
Reacție a mai multor patronate ale medicilor de familie din țară, în privința distribuirii pastilelor de iod către populație. Patronatele au transmis un apel către Ministerul Sănătății prin care aduc la cunoștință faptul că nu au fost chestionate în privința activității de distribuție a comprimatelor.
Au reacționat patronate ale medicilor de familie din județele Timiș, Bistrița-Năsăud, Iași, Galați, Vrancea, Teleorman, Vâlcea, Bihor și Sibiu, care au transmis un apel către Ministerul Săntătății, spunând că solicită să se ia act de poziția medicilor specialiști de medicină de familie cu privire la distribuirea pastilelor de iod de postasiu prin cabineetele acestora, fără ca ei să fie consultare în prealabil a medicilor de familie.
„Orice atribuție administrativă așa cum este și cea recent anunțată aduce medicii specialiști de medicină de familie în situația de a-și vedea blocată activitatea medical, respectiv serviciile medicale acordate pacienților înscriși pe listele lor. Medicii de familie sunt furnizori privați de servicii medicale de asistență medicală primară, care acordă aceste servicii în baza unui contract civil încheiat cu casele județene de asigurări de sănătate”, transmit aceste patronate, citate de mediafax.ro.
Vă reamintim, în Timiș au fost distribuite peste 1 miliona de pastile de iod. Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat recent că medicii de familie vor fi implicați în distribuirea comprimatelor cu iodură de potasiu.
„La cinci minute pentru fiecare pacient, rezultă un program exclusiv pentru distribuirea pastilelor de iodură de potasiu de 12,5 ore/zi. În cabinetele de medicină de familie există un medic și un asistent medical, care trebuie să asigure conform contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate un program de consultații zilnic de minim 5 ore la cabinet și 2 ore consultații la domiciliu, în medie 35-40 consultații/zi. Rezultă că medicul de familie va avea un program de cca 20 ore/zi, ceea ce în opinia Ministerului Sănătății reprezintă un „minim efort” din partea medicilor de familie”, avertizează patronatele de medicină de familie semnatare.
Citește și:
Peste 1.000.000 de pastile de iod au fost distribuite în Timiș
[/cmsmasters_text][/cmsmasters_column][/cmsmasters_row]

