Peste 15.000 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră. Este o creștere cu 0,4% față de ziua precedentă.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), a transmis, joi, că 15.286 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore.
„Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 7.305 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 1,6%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 6.422 cetăţeni ucraineni (creştere cu 2%)”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
În total, conform cifrelor transmise de autorități, de la începutul crezei, până în 16 martie, în România au intrat 456.284 de ucraineni.
„În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români până la capacitate maximă”, arată sursa citată.
Măsuri similare de întărirea controlului şi supraveghere sporită au fost dispuse şi la frontiera terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate.

