[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width=”1/1″][cmsmasters_text]
Amenzile pentru arderea vegetației uscate vor fi majorate, a anunțat ministrul Mediului. Noile sancțiuni vor fi cuprinse între 7.500 de lei și 15.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv 50.000 de lei și 100.000 de lei pentru firme.
Într-o postare făcută pe Facebook, ministrul Tanczos Barna a transmis că a semnat proiectul ordonanței de urgență care reglementează noile amenzi pentru arderea vegetației uscate. Urmează ca ordonanța semnată să fie adoptată.
„Trebuie să stopăm fenomenul arderilor ilegale de vegetație și miriști. În ciuda interdicției și a controalelor regulate ale Gărzii de Mediu, în anumite regiuni acest fenomen continuă să fie o practică zilnică. Arderile necontrolate nu doar poluează aerul, dar afectează sănătatea umană și au un efect negativ și asupra solului.
Astfel am decis majorarea amenzilor contravenționale pentru arderea miriștilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Noile amenzi vor fi cuprinse între 7.500 și 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice amenda va fi între 50.000 și 100.000 lei.
Am semnat proiectul ordonanței de urgență si sper ca în cel mai scurt timp posibil să fie adoptat”, a transmis ministrul Mediului, Tanczos Barna.
De altfel, ISU Timiș a și transmis, zilele anterioare, că s-a înregistrat o creștere a numărului de incendii la vegetație uscată. Arderea miriștilor și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune măsura de carantină fitosanitară pentru a preveni răspândirea unor boli sau dăunători.
„Această practică de „igienizare a terenurilor” este dăunătoare mediului, deoarece determină poluare aerului prin fumul rezultat, sărăceşte solul de materie organică iar microfauna solului este distrusă. De asemenea, arderea miriștilor omoară zeci de animale anual și distruge habitatul acestora”, a transmis ISU Timiș.
Recomandările pompierilor
În cazul în care este necesară arderea miriștii și a resturilor vegetale, aceasta se efectuează respectând următoarele măsuri:
- condiţii meteorologice fără vânt;
- parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
- izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
- asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
- asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
- colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată.
Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în prima jumătate a lunii martie au avut loc, în România, peste 1.400 de incendii de vegetație.
[/cmsmasters_text][/cmsmasters_column][/cmsmasters_row]

