miercuri, octombrie 7, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEA început autorecenzarea, în România. Zi liberă de la lucru pentru cei...

A început autorecenzarea, în România. Zi liberă de la lucru pentru cei care se înregistrează

Luni, 14 martie, este prima zi în care românii se pot autorecenza. Vor avea la dispoziție aproximativ două luni. Cei care se înregistrează online în prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021) vor primi o zi liberă, plătită, de la locul de muncă.

Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința obișnuită în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza în doi pași. Trebuie să accesați platforma de autorecenzare și să completați formularul de pre-înregistrare atât pentru d-voastră, cât și pentru membrii gospodăriei din care faceți parte. Persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa de e-mail indicată, iar fiecare link va duce la chestionarul individual de recensământ. La finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare”, iar chestionarul complet este transmis în baza de date a recensământului.

Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este ora „00.00” din ziua de 1 decembrie 2021. Autoreceznarea este disponibilă populației în perioada 14 martie – 15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic – smartphone, tablete, laptopuri, desktopuri etc.

RPL2021 este primul din România organizat integral în format digital, cu respectarea precauțiilor sanitare impuse de pandemia de COVID-19. Întregul proces al colectării datelor se va desfășura cu asigurarea confidențialității și protecției totale a informațiilor. Cei care se autorecenzează primesc o zi liberă, plătită, de la locul de muncă.

România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente