O mașină cu numere de Ungaria a fost trasă pe dreapta de polițiștii de frontieră din Sânnicolau Mare, în apropiere de Cenad. La volan se afla un bulgar care nu avea dreptul să circule cu autovehiculul pe drumurile din România. S-a ales cu dosar penal.
„În data de 04.11.2026, în jurul orei 00:00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, pe timpul desfășurării unei misiuni pe DN6, în zona localităţii Cenad, la intrarea în România dinspre Ungaria, au oprit pentru verificări un autoturism, înmatriculat în Ungaria, cu numere provizorii. Acesta era condus de un bărbat, cetățean bulgar, în vârstă de 54 de ani”, transmite Poliția de Frontieră Timișoara, joi dimineață.
Oamenii legii au constatat, în urma controlului, că mașina era înmatriculată, însă numerele provizorii nu-i ofereau dreptul de a o conduce pe drumurile din România. Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

