marți, noiembrie 3, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișPatru turci prinși în Timiș după ce au trecut ilegal granița

Patru turci prinși în Timiș după ce au trecut ilegal granița

Patru turci care au trecut ilegal granița din Serbia, în România, în noaptea de luni spre marți, au fost depistați de polițiștii de frontieră din Timiș. A fost deschis un dosar penal pentru trecere frauduloasă a fronterei.

„În data de 03.11.2026, în jurul orei 02:00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au observat, cu ajutorul mijloacelor de supraveghere pe timp de noapte, patru persoane care se deplasau în apropierea frontierei cu Serbia”, transmite IPJ Timiș.

Patru persoane au fost depistate la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră. Cu toții sunt din Turcia. Acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, stabilindu-se că sunt cetățeni turci și că au trecut ilegal frontiera de stat din Serbia în România.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

*

Fotografiile ne-au fost trimise de un cititor, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și dumneavoastră ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți fotografii sau videouri, ni le puteți trimite fie printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Citește și: FOTO. Mașini distruse într-un accident la Teremia Mare

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente