Un conflict verbal care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un oraș din Hunedoara s-a încheiat cu intervenția poliției. Unul dintre cei implicați a scos un cuțit de peste 16 centimetri și și-a amenințat rivalul. A fost încătușat de oamenii legii.
„Incidentul a fost semnalat în noaptea de 1 noiembrie 2026, în jurul orei 01:00, când Poliția Orașului Uricani a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost amenințat cu acte de violență de către o persoană care avea asupra sa un obiect tăietor”, transmit polițiștii din Hunedoara.
În incident au fost implicați doi bărbați de 49 și 24 de ani, ambii din Uricani, județul Hunedoara. Totul a pornit de la un conflict verbal care a avut loc într-un local de pe strada Republicii. Ulterior, după ce unul dintre bărbați a părăsit localul, celălalt l-ar fi așteptat pe podul de la intersecția străzilor Republicii și Muncii, unde l-ar fi amenințat cu acte de violență, folosind un cuțit cu lama de aproximativ 16,5 centimetri.
Polițiștii au demarat cercetările, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Tânărul în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: O tânără de 28 de ani a scăpat cu viață după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc

