O tragedie s-a produs sâmbătă, 31 octombrie, pe DN6, în Banat. Un tânăr de 28 de ani a murit în urma unui accident rutier.
„La data de 31 octombrie 2026, în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, la ieșirea din localitatea Jupa, în urma căruia o persoană ar fi rămas încarcerată”, transmite IPJ Caraș-Severin.
Accidentul s-a produs în afara localității Jupa, județul Caraș-Severin, între o mașină cu remorcă și un tir. Conform primelor verificări ale polițiștilor, un bărbat în vârstă de 28 de ani conducea dinspre Lugoj înspre Caransebeș, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi ajuns pe sensul opus de mers. A fost momentul producerii coliziunii cu tirul ce venea din sens opus, condus de un bărbat de 52 de ani din Bulgaria.
Conducătorul auto de cetățenie bulgară a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Tânărul de 28 de ani a murit pe loc.
În acest moment, circulația rutieră pe DN 6 este blocată complet.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Întreruperi de curent în mai multe localități din Timiș, în perioada 2 – 6 noiembrie

