sâmbătă, octombrie 31, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentTaximetriști și șoferi de ride-sharing, amendați de polițiști, la Timișoara

Taximetriști și șoferi de ride-sharing, amendați de polițiști, la Timișoara

Timp de trei ore, taximetriștii și cei care fac transport alternativ au fost controlați de polițiști la Timișoara. Acțiunea de joi s-a lăsat cu peste 20 de amenzi.

„La data de 29 octombrie 2026, în intervalul orar 10:00 – 13:00, polițiștii rutieri au desfășurat în municipiul Timișoara o acțiune de verificare și control pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul transportului public de persoane în regim taxi și a transportului alternativ”, transmite IPJ Timiș.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 74 de autovehicule și aplicate 23 de amenzi. Două dintre ele pentru defecțiuni tehnice, cinci conform Legii 38/2003 privind organizarea, autorizarea, executarea și controlul efectuării serviciului de transport în regim de taxi și în regim de închiriere în România și 16 privind alte abateri la regimul rutier.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul R.A.R. și al Serviciului de Metrologie Timișoara. Acțiunea a avut ca scop verificarea respectării legislației în vigoare, creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic și protejarea persoanelor care utilizează aceste servicii de transport.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Restricții pe un kilometru pe drumul care leagă Timișoara de Arad, în zona Mahle

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente