O mașină de 90.000 de lei căutată în Slovacia a fost interceptată de polițiștii de frontieră de la Jimbolia, luni, 26 octombrie. La volanul autovehiculului se afla un sârb.
„În data de 26.10.2026, în jurul orei 12:45, la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean sârb, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Slovacia”, transmite Poliția de Frontieră Timișoara.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura cu o alertă introdusă de autoritățile din Slovacia, fiind căutat pentru a fi confiscat. Autovehiculul, în valoare estimată de aproximativ 90.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Jimbolia, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Accident în Timiș: patru mașini avariate, un bărbat rănit

