Străzile din localitatea Șag, județul Timiș, se modernizează printr-o investiție de aproape 6,5 milioane de lei. Contractul de execuție a fost semnat joi, 15 octombrie, de primarul Flavius Roșu. Lucrările pot demara.
Un nou proiect de infrastructură intră în etapa de implementare în comuna Șag, după semnarea contractului de execuție pentru investiția „Modernizare străzi în comuna Șag”. Proiectul are o valoare totală de 6.479.000 de lei și este finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), cu o cofinanțare asigurată de la bugetul local. Potrivit informațiilor transmise de administrația locală, termenul de execuție a lucrărilor este de 10 luni. Investiția vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea gradului de modernizare a comunei.
Autoritățile locale pregătesc noi proiecte pentru străzile neasfaltate
În paralel cu demararea acestui proiect, administrația locală anunță că lucrează la pregătirea documentațiilor tehnice și la obținerea avizelor necesare pentru modernizarea celorlalte străzi neasfaltate din comună. Reprezentanții administrației își propun ca, etapizat, toate străzile din Șag să fie asfaltate, obiectivul fiind continuarea investițiilor în infrastructura locală.
„Munca nu se oprește aici. Pentru celelalte străzi neasfaltate din comună, lucrăm intens în această perioadă la întocmirea documentației tehnice și obținerea tuturor avizelor necesare. Obiectivul nostru, așa cum am promis, este să ajungem etapizat să asfaltăm toate străzile din comuna Șag”, a transmis Flavius Roșu, primarul comunei Șag.
Semnarea contractului de execuție reprezintă un nou pas în programul de modernizare a comunei, urmând ca evoluția lucrărilor să determine ritmul concret al schimbărilor în infrastructura rutieră. Investiția de 6,479 milioane de lei se adaugă demersurilor administrației locale pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și dezvoltarea infrastructurii în beneficiul locuitorilor comunei Șag.
Vă reamintim că, la începutul lunii octombrie, tot în Șag, a fost semnat contractul pentru execuția grădiniței cu program prelungit din zona Mănăstire.
Citește și: Școală nouă, de la zero, la Șag: investiție de 16,3 milioane de lei în educația copiilor

