Opt hoți de buzunare prinși „la treabă” au fost amendați de polițiștii locali din Timișoara. Călătorii trebuie să fie atenți, întrucât aceștia acționează în grupuri.
„Polițiștii locali au avut în atenție, în ultima perioadă, mai multe persoane care fac parte din categoria hoților din buzunare. Pentru a-i determina să nu mai comită astfel de fapte, polițiștii locali au luat, de fiecare dată, măsuri, fiind sancționați pentru contravenții precum constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice şi normelor de convieţuire socială, dar și pentru circulația fără bilet sau aruncare de resturi”, transmite Poliția Locală Timișoara.
Este vorba despre opt persoane care fac parte din categoria hoților de buzunare. Au fost sancționate cu 13 amenzi în valoare de 7.600 de lei și au fost date jos din mijloacele de transport în comun de fiecare dată când au fost prinse.
Acestea au fost depistate în grupuri de trei-patru, în special la ore aglomerate, în zone precum Bdul Regele Carol I, Iuliu Maniu, Calea Șagului/Aleea Chișodei, Piața Unirii, Traian, Piața Mocioni, Piața 700. Unii dintre ei chiar au declarat, în timpul deplasărilor cu tramvaiele și autobuzele, că „azi nu am furat nimic”, recunoscând astfel că se ocupă cu comiterea unor fapte de sustragere de bunuri.
Când au fost depistați, cei în cauză au și fost predați polițiștilor de la Secția 1 în vederea efectuării de cercetări suplimentare. Polițiștii locali fac apel și la călători să fie atenți la bunurile proprii pentru a nu cădea victime ale hoților din buzunare și să semnaleze organelor abilitate ori de câte ori observă persoane suspecte, în vederea luării măsurilor legale împotriva acestora.
*
Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Scandal în toiul nopții, între mai multe persoane de etnie romă

