Derby-ul dintre Politehnica Timișoara și CSA Steaua București s-a terminat indedis, joi seară, la Sibiu. Alb-violeții au condus, dar au fost egalați în minutele de prelungire, contrar cursului jocului. A fost 1-1 în cele din urmă, un meci pe care bănățenii păreau că îl controlează.
S-a simțit din primele minute că cele două echipe revin după o pauză de aproximativ trei săptămâni cauzată de partidele echipelor naționale. Până spre final, prima repriză a fost lipsită de faze de poartă, iar jocul s-a desfășurat mai mult la mijlocul terenului. Ianis Doană, care nu a fost folosit pe postul de atacant, ci de inter, a avut o primă șansă în urma unui șut de la semidistanță, care s-a dus pe centrul porții și a fost reținut de portarul Simon,
Câteva minute mai târziu, Chițu a ratat cea mai mare șansă a primei reprize. A fost găsit foarte bine pe culoar de Doană, a scăpat de marcaj și, în loc să finalizeze, a încercat să dribleze portarul, dar mingea a fost respinsă de Tolea, care a fost inspirat pe repliere. Ulterior, Steaua a încercat să riposteze, dar fără sorți de izbândă. N-a mai trecut mult timp și s-a intrat la cabine.
Revenire de la cabine
Revenirea de la cabine a fost în același ritm în care s-a desfășurat prima repriză. Sau cel puțin așa părea. Asta până în minutul 64, când o construcție ofensivă a Politehnicii l-a pus pe Chițu în poziția de servant – în care i-a stat foarte bine până acum – care i-a întors mingea foarte bine lui Drăghici la marginea careului mare, iar acesta a deschis scorul. 1-0 pentru Poli!
Bănățenii au reluat inițiativa ofensivă, însă una care nu s-a concretizat în fața porții. Au fost câteva schimbări de ambele părți, iar în ultimul sfert de oră „militarii” au forțat egalarea. Și au reușit în cele din urmă, în primul minut de prelungire, contrar cursului jocului. La singura ocazie, Steaua a egalat în urma unei faze în care Benzar, lipsit de noroc, și-a introdus mingea în propria poartă, în urma unei centrări în zona careului mic, scor 1-1.
A fost momentul în care s-a stabilit scorul final, iar Politehnica Timișoara a pierdut două puncte importante la Sibiu și rămâne pe locul secund în Liga a II-a.
*
Echipele de start
Politehnica Timișoara – CSA Steaua 1-0 (0-0) (’64, Drăghici; – ’91, Benzar, autogol)
Politehnica Timișoara: Coșa – Huszti, C. Ene, C. Toma – Artean (cpt.), Vasluian – St. Drăghici, Doană, Ștefanovici – Nyarko, Aur. Chițu
CSA Steaua: Simon – Carlos Perez, Alexandru Albu, Florin Rășdan (c.), Abou Oulam,, Moreira, Ștefan Rotaru, Tolea, Daniel Beltran, Francisco Cabrera.

