marți, octombrie 6, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATEImpact violent pe un drum național din Banat

Impact violent pe un drum național din Banat

Coliziune violentă, marți, în prima parte a zilei, pe un drum național din Banat. Circulația este închisă.

Două autovehicule au fost implicate într-un puternic accident rutier, astăzi, în prima parte a zilei, pe DN 57, în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș-severin. În urma impactului, ambele mașini au fost distruse, iar una dintre ele a ricoșat și s-a răsturnat în afara carosabilului.

În ciuda coliziunii violente, nu au existat victime, ci doar pagube materiale, transmit polițiștii cărășeni. Conform DRDP Timișoara, circulația este închisă până la aproximativ 11:30.

Cum s-a produs accidentul

Incidentul s-ar fi produs din pricina unuia dintre șoferi care nu purta centura de siguranță și care, la vederea filtrului de poliție, s-a repezit să-și repare greșeala. A tras centura, dar a tras și de volan și l-a lovit pe conducătorul auto care circula din sensul opus. În urma impactului, acesta a fost răsturnat în decor.

Niciunul dintre cei doi nu a consumat substanțe interzise înainte de a se urca la volan.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Vremea în Banat și Crișana, în următoarele două săptămâni

Citește și: Femeie amenințată cu moartea de fostul soț

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente