marți, septembrie 29, 2026
No menu items!
AcasăACTUALITATECum va fi vremea în Banat și Crișana în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în Banat și Crișana în următoarele două săptămâni

După câteva zile în care va fi mai cald ca de obicei, vremea se va mai răci în Banat și Crișana, conform prognozei pentru perioada 28 septembrie – 11 octombrie. Șansele de ploi vor apărea de abia după 3 octombrie.

Banat

Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit în primele zile din intervalul de anticipație, iar spre sfârșitul primei săptămâni se estimează o răcire ușoară și regimul termic va deveni apropiat de cel specific perioadei, apoi nu vor mai fi variații semnificative în evoluția temperaturii aerului. Astfel, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 21 și 25 de grade, cu cele mai mari valori la finalul lunii septembrie, iar a celor minime va fi de 7 – 9 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în creștere începând cu data de 3 octombrie.

Crișana

În primele zile din intervalul de prognoză, temperatura aerului va caracteriza o vreme mai caldă decât în mod normal, iar spre finalul primei săptămâni de anticipație se conturează o răcire a vremii care va determina valori de temperatură în jurul celor specifice datei, apoi vor mai fi doar alternanțe nesemnificative în evoluția regimului termic. Prin urmare, media regională a temperaturilor maxime se va încadra între 20 și 24 de grade, cu cele mai mari valori la sfârșitul lunii septembrie, iar a celor minime va fi de 6 – 9 grade. Apariția ploilor va fi mai probabilă după data de 3 octombrie.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Incendiul care nu se mai stinge: pădurea din Băile Herculane arde de la începutul lui august

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente