După o primă săptămână cu temperaturi mai coborâte decât de obicei, vremea se va încălzi în România, conform prognozei actualizate pe care ANM a făcut-o publică marți dimineață. Va ploua în funcție de regiuni și de perioada cuprinsă între 21 septembrie – 19 octombrie.
Săptămâna 21 – 28 septembrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi excedentar în nord-estul teritoriului, deficitar în vest și sud-vest, iar în restul țării se va situa în jurul mediilor multianuale.
Săptămâna 28 septembrie – 5 octombrie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în vestul și sud-vestul țării, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul normelor climatologice. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 5 – 12 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 12 – 19 octombrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

