Incendiile de vegetație uscată le dă mari bătăi de cap pompierilor din Timiș. Cinci astfel de incidente majore au avut loc doar luni, 20 iulie, în cel mai vestic județ al țării.
„Ieri, 20 iulie, pompierii timișeni au intervenit pentru stingerea unui număr de 5 incendii izbucnite ca urmare a neglijenței privind mediul înconjurător și bunurile. Dintre acestea, 3 au fost incendii de vegetație uscată, 1 de lan de grâu și 1 care a cuprins peste 600 de baloți de paie”, transmite ISU Timiș.
Suprafață de teren afectată de incendiile de vegetație uscată și miriște depășește 10 hectare. Acestea s-au produs în comunele Sânpetru Mare și Coșteiu, dar și în orașul Sânnicolau Mare, unde au ars și aproximativ 10 traverse de cale ferată dezafectată.
În localitatea Hodoni, o cultură de grâu de aproximativ patru hectare a fost cuprinsă de flăcări. În sprijinul pompierilor militari au acționat Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Satchinez, Coșteiu și Sânpetru Mare.
Recomandările pompierilor pentru a evita astfel de incidente
- Nu utilizați focul deschis pentru igienizarea terenurilor sau arderea resturilor vegetale și nu aruncați la întâmplare țigări aprinse ori alte surse de aprindere.
- Evitați desfășurarea activităților care pot genera scântei în apropierea culturilor agricole, a vegetației uscate sau a depozitelor de furaje.
- Totodată, proprietarii de terenuri agricole și administratorii culturilor sunt îndemnați să asigure măsuri de limitare a propagării incendiilor, iar în cazul observării unui incendiu să anunțe de urgență evenimentul la numărul unic 112.
- Responsabilitatea fiecăruia contribuie la protejarea vieții, a bunurilor și a mediului înconjurător.
Este important de subliniat că în România, arderea vegetației este strict interzisă prin lege. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!
Citește și: Sala polivalentă din Timișoara, neterminată de 16 ani, scoasă la licitație pentru continuarea lucrărilor
Citește și: Vremea în România, în următoarele patru săptămâni. Prognoza actualizată a meteorologilor

