Alexia Andrașoni, absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, este singura din Timiș care a obținut Bacalaureatul din 2026 cu media 10. Diferența a făcut-o prin muncă asiduă și încredere în propriile puteri. Astfel, a trecut prin sute de ore de lecții și a depășit obstacolele care au pus-o la încercare, iar astăzi am găsit-o „foarte fericită și entuziasmantă”.
Mentalitatea tradițională și rudimentară din sistemul de învățământ, reliefată și prin expresia „10 este al profesorului”, a fost distrusă de 45 de elevi din România care au reușit să obțină media 10 la Bacalaureat în 2026. Din grupul de elită face parte și Alexia Andrișoni, singura din județul Timiș care a atins perfecțiunea. Este absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, specializarea învățător-educatoare.

„Sunt foarte fericită și entuziasmată. Sunt niște sentimente ce nu pot fi explicate! Mi-am dorit de mică să ating această performanță academică. Este aproape șocant și sunt mândră că nu m-am lăsat oprită de obstacole”, ne-a dezvăluit Alexia Andrașoni.
N-a fost ușor, ba din contră, însă a mizat pe propriile forțe, a muncit din greu și a reușit în cele din urmă după ce a trecut prin probele de la limba română, matematică și logică. „A fost mai greu la început, fiind trei materii pentru care trebuia să studiez, comparativ cu Evaluarea Națională, unde au fost doar două. Materia este mai complexă și mult mai multă. Mi-a fost mai greu cu organizarea, a trebuit să găsesc cel mai bun mod încât să reușesc cu toate așa cum mi-am dorit și mă bucur că am reușit pas cu pas. A funcționat învățarea pe culori, desene, explicații logice pe care mi le-am dat mie însămi”, a mai spus fata de 10 de la „Carmen Sylva”.
Întrebată care a fost secretul, Alexia Andrașoni a fost la fel de sigură pe răspuns cum a fost și în fața foilor de examen de la Bacalaureat: „munca constantă este singurul secret, încrederea în sine și determinarea! Aceste trei merg mână în mână. Fiecare trebuie să aibă încredere în propriile puteri, să știe că poate să realizeze ceea ce își dorește! Eu am început să muncesc încă din septembrie. Sute de teste la matematică, la logică, la fel, la română am repetat operele. Mi-am mai luat momente de respiro, întrucât e nevoie și de relaxare, ținând cont de volumul imens de materie”.
Viitorul, alături de copii
Pictatul este pasiunea Alexiei Andrașoni, însă în ultimele luni pensula a fost înlocuită tot mai mult cu ustensilele de scris, caiete, probleme de matematică și logică. Viitorul îl vede alături de copii. Se pregătește să devină studentă a Universității de Vest din Timișoara.

„Pot să spun că pasiunea mea principală, pe care mă axez și pe care o vreau pentru viitorul meu, este aceea de a lucra cu copiii. Mi-a plăcut dintotdeauna și mereu am spus asta! De aceea am și urmat acest profil la liceu și mă pregătesc să fiu studentă la Universitatea de Vest din Timișoara, specializarea Pedagogia învățământului primar”, povestește Alexia.
A avut și un mesaj pentru viitoarele generații care se pregătesc să treacă pe sub furcile caudine ale Bacalaureatului.
„Să muncească pentru visurile lor, să fie constanți, să fie determinați și să aibă încredere în ei, indiferent de cele ce aud în jur, de cum sunt tratați de profesori, colegi, prieteni. La final, ești doar tu cu tine și trebuie să ai încredere. Nici în mine nu pot să zic că toată lumea a avut încredere sau că m-a considerat capabilă. Astăzi le-am dovedit tuturor că am reușit să ajung acolo unde mi-am propus”, a adăugat eleva de 10 de la „Carmen Sylva”.

Susținerea pe care a avut-o din partea părinților a contat enorm pentru a atinge perfecțiunea.
„Stresul a fost pe măsură, dar am avut susținere. Părinții mei sunt foarte mândri. Ei se așteptau, mi-au repetat că pot să ating această performanță. Încrederea oferită m-a ajutat să am și eu tot mai multă încredere în propriile puteri. Nu am cuvinte pentru a le mulțumi pentru sprijin, încredere. Le mulțumesc din suflet fiecăruia în parte, inclusiv cadrelor didactice, pentru că datorită lor am ajuns să fiu omul de astăzi, o viitoare învățătoare încrezătoare, pregătită pentru viitor”, s-a declarat, plină de recunoștință, Alexia Andrașoni.
*
Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.
Ne poți urmări și pe Google News!

