luni, noiembrie 16, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișAdministrațieDouă sensuri giratorii pe drumul dintre Timișoara și Giroc. Încep lucrările

Două sensuri giratorii pe drumul dintre Timișoara și Giroc. Încep lucrările

Vești bune pentru cei din Giroc, dar și pentru timișorenii care locuiesc în partea de sud a orașului. Încep lucrările pentru amenajarea a două sensuri giratorii pe drumul de legătură dintre orașul de pe Bega și localitatea din zona limitrofă.

S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care se construiesc pe drumul care leagă Timișoara de comuna Giroc. Este o investiție făcută de Consiliul Județean Timiș pentru a crește siguranța în trafic.

„Astăzi, pe acest sector de drum există girații, însă acestea îngreunează circulația, nu există un trafic fluid și sigur. Astfel, am luat decizia de a realiza aici două sensuri giratorii noi. Pe lângă acestea, investiția prevede și modernizarea trotuarelor și a pistei de biciclete, iar pe fiecare ramură a sensurilor vor exista treceri de pietoni. Totodată, se vor executa rigole pentru evacuarea apelor pluviale, dar și un drum de acces pentru blocurile ANL”, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Valoarea investiției este de 6,78 milioane de lei, iar sensurile giratorii ar urma să fie finalizate cel târziu în toamna acestui an. Alte două sensuri giratorii apărea pe drumul care leagă Timișoara de Buziaș. Ele sunt amenajate în apropierea localităților Albina și Sacoșu Turcesc, acolo unde au început deja lucrările.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Sensuri giratorii moderne și iluminate pe toate drumurile din Timiș. Proiect județean pentru siguranța rutieră

Citește și: FOTO. Două sensuri giratorii noi pe drumul dintre Timișoara și Buziaș. Au început lucrările

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente