joi, septembrie 24, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentUPDATE. Accident grav în Timiș: doi morți după impactul dintre o mașină...

UPDATE. Accident grav în Timiș: doi morți după impactul dintre o mașină și o motocicletă

Un grav accident de circulație s-a produs miercuri, în jurul prânzului, într-o localitate din Timiș. Două persoane au murit.

„Miercuri, 17.06.2026, în jurul orei 12:15 am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs în localitatea Jabăr”, transmit pompierii din Timiș.

A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj si la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, precum și o ambulanță SAJ cu medic. În accidentul rutier sunt implicate un autoturism în care se afla doar conducătorul auto și o motocicletă pe care se aflau două persoane.

La sosirea echipajelor de intervenție, o victimă a fost găsită decedată, iar alta a fost găsită în stare de inconștiență. Manevrele de resuscitare nu au avut succes, iar medicii au declarat-o decedată și pe cea de-a doua persoană.

Conducătorul autoturismului a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind conștient și cooperant.

UPDATE. Cei doi decedați sunt copii de 17 și 18 ani

Tragedia s-a produs pe DJ 592D, la intersecția cu drumul comunal care face legătura între localitățile Boldur și Jabăr. Conform polițiștilor, cei doi tineri se deplasau cu o motocicletă de teren dinspre localitatea Boldur înspre localitatea Jabăr, iar la pătrunderea în intersecția cu DJ 592D au intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, care circula regulamentar din direcția municipiului Lugoj către localitatea Ohaba-Forgaci.

Pe motocicletă se aflau doi copii de 17 și 18 ani, ambii din localitatea Darova. Și-au pierdut viețile. Șoferul mașinii a fost transportat la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autoturismului a indicat un rezultat negativ. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de FacebookDacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Un mort și doi răniți în urma unui impact între două tiruri pe DN6. Traficul este blocat

Citește și: Drama unui angajat DRDP Timișoara: grav rănit pe A1, luptă pentru recuperare și are nevoie de ajutor

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente