Estul Timișului este zona cu cel mai mare potențial turistic din cel mai vestic județ al țării. Pentru ca potențialul să-i fie fructificat, e nevoie ca natura să fie ajutată de investiții, astfel că cei de la Consiliul Județean Timiș au pus la punct un plan pentru amenajarea mai multor zone de popas.
Biserici de lemn, cascade, Lacul Surduc, Vârful Padeș sau Transluncaniul se numără printre obiectivele ce fac parte din oferta turistică pe care o oferă partea de est a județului Timiș. Este cunoscută și sub numele de Țara Făgetului, singura zonă relativ montană a regiunii, pe care turiștii o vizitează în special când vremea este prietenoasă. Pentru a o face cât mai atractivă, Consiliul Județean Timiș a demarat primele investiții.
„Pentru a veni în întâmpinarea turiștilor, am pus la punct un plan de amenajare a câtorva zone de popas și odihnă destinate celor care iau la pas zona, celor care aleg bicicletele sau a împătimiților de priveliști instagramabile. În clipul de mai jos puteți vedea cum am dotat aceste locuri la Cascada Șopot, Luncanii de Sus, Luncanii de Jos, Lacul Surduc, pe drumul care duce spre Peștera Românești, spre Padeș sau pe Transluncani. Am ținut cont de specificul zonei și am avut grijă să nu deranjăm natura. Dar nu este suficient, e doar un pas. Facem pași importanți pentru a dezvolta infrastructura rutieră, luăm în calcul trasee pentru biciclete, am început lucrările de introducere a rețelei de gaz”, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Imagini cu noile investiții pot fi văzute aici.

