sâmbătă, octombrie 31, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEvenimentPublicitate stradală ilegală la Timișoara. Amenzi de aproape 750.000 de lei

Publicitate stradală ilegală la Timișoara. Amenzi de aproape 750.000 de lei

Amenzi de aproape 750.000 de lei aplicate de polițiștii locali din Timișoara, în ultimele trei luni, celor care nu au respectat regulile referitoare la publicitatea stradală. Persoanele juridice au fost sancționate în cele mai multe cazuri.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care nu respectă actele normative privind modul în care se face publicitate pe raza Municipiului Timișoara”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Oamenii legii au aplicat în ultimele trei luni 164 de amenzi în valoare totală de 745.000 de lei, cele mai multe dintre ele persoanelor juridice care au amplasat bannere publicitare de mari dimensiuni fără să aibă aviz din partea Primăriei Timișoara. Astfel de situații au fost constatate în special în zonele intens circulate ale marilor bulevarde, dar și în zone din cartiere, precum Republicii, Take Ionescu, L. Rebreanu, Piața Victoriei, Martirilor, Mihai Viteazul, Divizia 9 Cavalerie, Corneliu Coposu, Gh. Lazăr, Aradului, Șagului, Circumvalațiunii, C. Porumbescu, Simion Bărnuțiu etc.

Au existat însă și persoane fizice care au încălcat legislația prin amplasarea de mijloace publicitare sonore pe autovehicule sau amplasarea de afișe publice sau anunțuri de mică publicitate pe pereții unor clădiri. Toate aceste fapte sunt sancționate. Toate aceste fapte sunt sancționate cu amenzi de la 1000 și pot ajunge și la 20.000 de lei, în funcție de aspectele constatate.

*

Urmăriți-ne și pe pagina oficială de Facebook. Dacă ați fost martorii unui eveniment care poate deveni știre și dacă aveți imagini sau videouri, ni le puteți trimite printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook, fie pe Whatsapp, la numărul de telefon 0760 574 591.

Ne poți urmări și pe Google News!

Citește și: Operațiunea „Jupiter”: peste 200 de percheziții în toată țara pentru înșelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani și alte infracțiuni

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente