vineri, octombrie 2, 2026
No menu items!
AcasăȘtiri din TimișEducațieCurs postuniversitar „Comunicare medic-pacient” organizat de UMF „V. Babeș” Timișoara

Curs postuniversitar „Comunicare medic-pacient” organizat de UMF „V. Babeș” Timișoara

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează o nouă ediție a cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Sunt așteptate nume importante din jurnalism, drept, psihiatrie și altele.

A treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”, organizat de UMF „V. Babeș” Timișoara, va avea loc în 8 și 9 mai, în Galeria UVT Art Center a Facultății de Arte și Design aflată pe strada Oituz, în Parcul cu platani. La eveniment sunt așteptate nume din domenii precum jurnalism, programare neuro-lingvistica, drept, psihiatrie și alte specialități.

Cursul se adresează medicilor de orice specialitate și grad profesional și, în premieră, și asistenților medicali care doresc să-și îmbunătățească capacitățile de comunicare prin excelente cursuri interactive și workshopuri practice care le vor oferi ocazia să privească procesul comunicării din mai multe perspective susținute de lectori de prestigiu din domenii diverse.

Înscrierile se pot face aici.

Zaza Resto Pub
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare

Comentarii recente